Uncategorized

you gotta nourish to flourish

Liber să decid. Liber să zbor. Liber să stau. Liber să fug, să plec, să adun, să scad. Liber să aleg, să pierd. Să vreau să nu. Liber să pun punct când nu mai merge.

Mi-am dat seama că după ce tragi de schimbare, niciun om n-o să-ți mulțumească. Ori să-și amintească e mult spus. Lasă lucrurile în firea lor, să decurgă așa cum vor și de se strică, ia cheia și lasă-le. Iar pentru asta am grijă mereu să-mi fie liber.

Caut. Alerg. Mi-e liber.

Și învăț să nu judec. Și să nu mă tem.

De fapt ăsta-i cuvântul meu. Învăț.37701955_2033364270214401_9048586594692366336_n

Învăț să-(mi) fie simplu. Să nu aleg prea mult, să sortez după merit.  Să-(mi) ajungă tot ce am. Acum, al meu. Tot ce am adunat, pierdut, câștigat, învățat. Oameni, obiecte, lucruri, amintiri, planuri, emoții, reacții.

Vibrația unui tu ambalat frumos c-o fundă pe care scrie  promit să mă țin „.

De cuvânt? Și ce-s cuvintele, niște vorbe avide? Care n-au nicio evidență decât mai târziu când se presară pe suflet. Mereu  un cuvânt cu greutate. Dar parcă spus de tine jura să țină. Aievea, tu l-ai purtat în spate doar pe jumătate. Probabil de asta nu-mi mai pot întoarce privirea spre și nici tu spatele. Ca într-un pol opus care cândva s-a putut atinge.

Pe balcon tata-mi spunea „să ai grijă mereu de urma pe care-o lași”. Și dacă urma mea rămâne precum creta, iar tu iei apa și-o ștergi?

Iar tata strigă din nou : „Cel ce nu vrea să vadă, nu va vedea. E orb de fire”

De atunci mi-am lăsat egoismul în cui și-am zis c-o să fiu bine. Învăț să inventez, când nu reușesc să mă descopăr. Să nu văd semne acolo unde nu sunt. Să nu văd compromis acolo unde nu e empatie. Să-mi dau seama de la început că unele doruri nu-s chiar ale mele. Sunt nostalgii care sună a gol, precum o scoică crapată în două.

Erori de conexiune. În general încercări greșite.
Nu vreau „pe merit”, „pe măsură”, ca recompensă sau gratis. Vreau potrivit, al meu, la timp. Să nu conteze că altcineva are așteptări, undeva e scris și altundeva se contabilitează.

Mi-e liber. Alerg. Învăț și caut. O creștere ascendentă și sunt recunoscătoare.

Reclame
Uncategorized

Bucureşti, unde-mi eşti?

Herăstrău. Locul în care te pierzi. Prin simplitatea detaliilor din decor. Printr-un tumult de agitație şi oameni. Locul în care îți faci loc printre gânduri şi te reorientezi.

Mă gândeam să-mi număr orele făcute cu maşina şi să fac din toate momentele o întreagă contabilitate. De la număratul bonurilor din portofel, locul prea mic din stânga, aerul condiționat prea stresant şi totuşi discuții bruşte.

Artă, teatru, Sienkiewicz şi poate un cer fără nori.

Multe planuri de viitor şi gândul confuz despre Păunescu care-mi şoptea ferm :

„şi totuşi există iubire şi totuşi există blestem”.

Şi totuşi să mai cred? Şi totuşi să mai sper?

Încredere fără credinţă. Un sfert de secundă e tot ce am. Ne-am născut cu fricile în noi. Cum o să ne fie, altfel?

img-20180625-wa0000805499257.jpg

Adună-mi gândurile răscolite în ecou şi închide-le să nu se audă din nou.

Mi-am pus frica de pierdere în cui şi-am zis că îmi iau un animal de companie.

Uncategorized

Apa din visele mele

E straniu și absurd cum ne mințim lucizi. Că viața e un bulz de dorințe. Gata de îndeplinit.

Ar fi bine sa rămân în timp, îmi spun. Un an sau șase. Ca să-mi zidesc din suflet. Un vis și un blestem și să stropesc pe un obraz de lut că suntem cuvinte nerostite. Și-o întreagă omenire.

Să mă așez cum fac mereu, lângă copii ca mine.

Dar tu să faci, te rog, un om din mine.

 

Într-un banal vis de-al meu, când eram mică voiam să ajung florăreasă. Acum vreau să fiu mică și mi-am făcut o colecție de flori uscate, în speranța că nu o să mai cresc.

Mereu am crezut că sunt o anume persoană, dar nu am rămas niciodată ea. De aceea privesc oamenii și lucrurile şi zic: mai vedem noi. Din fericire.

Râd când observ nevoia celor din jur de a-i idealiza pe alţii, nevoia lor de eroi şi nevoia de oameni care să fi reuşit ce n-au reuşit ei. Vor să se reflecte în ceilalţi aşa cum îşi imaginează în auto-mitologia lor că sunt ei însuşi. Vor să trăiască într-un vis în care să li se zică tot ce vor să audă.

Dar eu sunt apă. Și visele mele se revarsă odată cu trecerea timpului. Accept curgerea mea și nu țin nimic. Nu mai încerc să țin nimic.

Sunt apă.

Uncategorized

Apus pe suflet

Uneori e numai soare-n mine

din  când în când,

mă transform basm

în  viața mea,

alteori n-am aripile,

întinse spre iubire.

 

fărâme de suflet și

cioburi de soare,

le strâng la apus.

 

 

Ce bine ca m-am întâlnit cu tine aici

si liniștea care s-a lăsat odată cu privirea;

m-ai făcut să nu stau locului

si uneori mi-e frică de oameni, de mine mi-e cel mai frică.

 

Păstrez ce-a rămas în inimă.

Mă tem.

 

 

Uncategorized

Mugur de amurg

E atâta liniște.

Și acum e cerul!

Uite socul, și el privește lumea din jur.

În asemenea clipe, ți se pare că și copacii înțeleg tot, numai că nu pot vorbi, exact așa, ca noi. Și de-odată simți foarte acut că, de fapt, gândurile și cuvintele sunt făcute din aceeași esență ca vâlvătaia asta a amurgului sau că sunt aceeași vâlvătaie, însă reflectată chiar în balta aceea.

Pe fereastra de deasupra capului se vede cerul plin de stele. Și calea Lactee taie cerul pieziș. Știi că seamănă cu o fracție uriașă? La numărător se află o jumătate de univers, iar la numitor cealaltă jumătate.

Am urât mereu fracțiile astea, cifre la pătrat, la cub, nu știu ce rădăcini. Toate acestea sunt atât de imateriale, de neimaginat, chiar că nu ai de ce apuca. Și cum poți să pricepi ce e minus? Cum vine asta, minus fereastră? Nu dispare nicăieri. Nici ceea ce e dincolo de ea.

Sau minus eu?

Așa ceva nu există.

De fapt, sunt omul  a ceea ce poate fi atins. Ca într-o cărticică ce mi-o dădea tata în copilărie, înainte de culcare. Era despre tot felul de oameni. Erau oameni care tot timpul se luptau cu cocorii. Erau oameni cu un picior, cu care se deplasau iute și cu o talpă așa de mare, că se adăposteau în umbra largă a ei de arșița soarelui.

Uite, povestea asta e și despre mine.

 

Uncategorized

Povești de ducă

Am o mare pasiune pentru orice înseamnă medieval, centre vechi, cetăţi, străduţe întortocheate, înguste şi musai pietruite. Până să ajung în Sighișoara n-am știut cum e să iei culorile și să schițezi un tumult de povești cu și despre oameni. Încercarea mi-a fost să vizitez 3 orașe diferite, dar aproape la fel prin culorile surprinse. Am ascultat atâtea povești și-am rămas fascinată de simplitatea oamenilor și de cât de tare poți să râzi într-o noapte. Am scris mai jos unele dintre puținele lucruri care mi s-au întâmplat.

1.  Despre cum e să te pierzi în cea mai îngustă stradă din Brașov. Cum să cânți Nebun de alb și să-nveți să cânți și la vioară. Cum să te plimbi noaptea prin tot Brașovul de nebun, doar cu o limonadă și să nu oboșești.

2. Vinul la 3 dimineața de pe Taverna( un restaurant din centrul Brașovului) și un nene care cântă la vioară sunt cele mai bune lucruri. Aici poți afla povești cu și despre acest domn care e dornic mereu să-ți mărturisească ceva. Cum te-a prins că vrei să-ți cânte și-ați fredonat amândoi nebun de alb.

2. Liftul din hotelul Coroana nu-i o soluție bună, așa că dacă ajungeți acolo nu luați liftul, căci chiar și la etajul 1 poți rămâne blocat.

3. Poți întâlni niște chelneri extraordinari, ba chiar poți face selecție din ei și să-i aranjezi într-un top. Unul e domnul amabil și respectuos care e dispus să te întrebe necontenit dacă este vreo problemă. Apoi mai e tipul chelnerului petrecăreț care-ți aduce mâncarea în pași de dans și care sigur te-ar scoate la un dans latino, ori precis a-ți putea face măcar un selfie. Chelnerul serios și pragmatic care e foarte atent la detalii și-ți urmărește fiecare mișcare de la geamul bucătăriei. Fiecare într-un stil mai comic.

4. Syndicat Gourmet. Restaurantul cu care se mândresc cei din Sibiu, cu ideea că cine mai vrea să mănânce într-un loc mișto. Eu sunt o fată simplă și când mă apucă, ascult mult hip-hop, dar mereu cer mult de la localuri și ajung să comentez până și băile lor. Syndicat Gourmet e mișto, design și de rochie elegantă și de blugi.

Muzică pe vinil. Vin. Mâncare bună.

5. Tâmpa.

Am privit cu nostalgie spre Tâmpa, unde acum aproape 2 ani am urcat şi ne-am clătit ochii cu priveliştea Braşovului văzut de sus. Ruptă de oboseală, când am ajuns sus, totul era iertat. Mi-a adus sentimentul de dor și imaginea cu mine de acum un an când urcam pe Rarău. Foarte isterică și credeam că nu se mai termină. Dar nimic nu se compară cu liniștea din umbra unor munți!

Un tip simpatic cu ochi verzi e mereu acolo și-aproape că te obligă cu privirea să faci o poză. Ironic, te lași păcălită. Cine ar fi zis că ochii nu contează!

6. Luna e cea mai frumoasă de privit din Piața Sfatului. Din orice colț ai privi, o zărești. Și totul e atât de frumos pe lângă luminile colorate din oraș.

7. Dacă vreți să vă delectați cu ceva bun, Coffeol e mereu acolo, într-un colț. Nu, nu, e pe principiul ieftin și bun. Dar au o înghețată care e leac pentru fericire. Te face, cum am spune noi, moldovenii ” să-ți plouă în gură „. În meniu o găsiți how to save your happiness.

8. Grădina zoologică din Sibiu. Deși nu este printre cele mai cunoscute, au un parc super fain, chiar și un lac unde te poți plimba cu barca pe lângă miile de specii de animale. Nu uita să-ți cumperi nachos și să stai la povești pe o bancă lângă marginea lacului. Niște bobocei de rață vor fi tare încântați. Alături vei găsi un magazin cu înghețată care te duce cu gândul la familia Flinstone, desenul copilăriei prin stilul său.

9. Sighișoara e într-adevăr un oraș al culorilor, al trăirilor pure și vii. Oamenii sunt extrem de politicoși și simpli. Acolo totul e tradițional. De la mâncare până la case. Din turnul cu ceas ai o priveliște superbă, iar când cobori poți închiria o bicicletă și poți admira orașul astfel. La fiecare casă gășești cel puțin un trandafir sau un bujor. E musai, Sighișoara e un oraș al culorilor și al florilor!

10. Dacă treci prin Sighișoara încearcă cafeaua în patru straturi.

Îmi place mult aici. E liniște, e bine și cald. Mă întind pe terasă și absorb fiecare poveste și uit toate știrile cum că oamenii se omoară și mor de foame. Aceste 3 orașe sunt locul în care toți vin și uită de tot răul. Varsă totul și acumulează trăiri noi. E un sentiment plăcut ce te încearcă.

Norocul ne-a fost să prindem și un festival, Street Food. Jocuri de lumini, muzică de la jazz la trap și tot felul. De mâncare nu mai spun, ai o varietate de burgeri și curiozitatea te încearcă. Dintr-o dată uiți de kilograme în plus și-ți dai un restart.

Sibiul, o întruchipare a unor citate, picturi celebre. O lume feerică sub un oraș al poeziei în culori. Sibiu mi s-a părut un oraș boem, poate unde am făcut cunoștință cu el pe o vreme capricioasă, care te predispune la romantism și visare. Chiar dacă cerul era cenușiu, am putut vedea un oraş colorat cu case care îți fac cu ochiul la propriu prin acoperișurile lor. Aproape că este un oraș artistic, presărat cu tablouri vii la tot pasul…

Așa că dacă ai drum, fă-ți bagajul. Pune-ți ochelarii și o pălărie, pentru că aceste orașe cer mult soare. Și dă start aventurii.