Uncategorized

E aprilie și într-un colț e totul frumos și bine. Mi-am luat cafeaua tare cu scorțișoară și m-am lăsat acoperită de toată căldura doborâtoare. Uneori îmi bătea tot soarele acesta în ochi și-aș fi putut jura că-i vara din nou și că aud valurile cum răsună. Pe plajă oamenii cum cântă pe acorduri de chitară. Nisipul puțin umed de la ploaia din noi. Privirea mea ce fuge spre toate străzile rătăcite. În amintirea mea sunt bine, nu mi-e frică de viitor și nici de planurile schițate. Râd cum tot trecutul mi se risipise și el cât așteptam verde la semafor. Și c-am ostenit prea mult în schimbare. Ai dat suficient de repede semne de oboseală. M-am agățat de încredere ca înecatul de firul de pai. Dar toate cele la care nu ştim să renunţăm la timp se răzbună cu vârf şi-ndesat. Am ispăşit toată dragostea şi toate iluziile pe care mi le-am făcut despre tine şi despre dragostea noastră.

E de înțeles că monotonia nu-i de mine, de la adunatul voluntarilor, la dezbateri. De la fugitul dintr-un oraș în altul. Cum ai spus într-o seară pe balcon „Ți-e dor” și-ai plecat. Am ajuns din nou în orașul unde am crescut. Iau autobuzul și privesc aceleași lucruri pe drumul spre casă. Sau vechea casă. Bacăul pare să nu se fi schimbat deloc de când eram copil: vechile case senioriale se încăpățănează să dăinuie printre clădirile construite de câte un primar nebun care a descoperit „arhitectura nouă” odată la 3-4 ani.

De câte ori călătoresc îmi lipsesc toate astea. Prostul-gust, absența turnurilor mari din sticlă de oțel și a șoselelor expres, vikings-ul și poftele mici, Ateneul și concertele de pian, Cancicovul plin de flori cu aleile interminabile, arta plină, bătrâneii acrobați din Divertis, verile la Don Bosco, faimosul Stage, jocurile de foc, teatrul Bacovia și actorii. Inima din centru unde fiecare și-a înnodat speranțe într-un lacăt, crezând în timp. Ce fanatic. Rădăcinile copacilor stăpungând asfaltul trotuarelor publice cu misterioasele gărdulețe de lemn sub care se ivesc tot felul de ierburi, pentru că așa e „natura”… Un oraș diferit de toate celelalte care s-au modernizat și și-au pierdut farmecul.

Aici încă mai spunem bună ziua când ne încrucișăm pașii cu un necunoscut pe drum și la revedere când ieșim din magazin de unde am cumpărat o sticlă de apă minerală, chiar dacă nu avem intenția să mai revenim vreodată. Încă mai intrăm în vorbă cu străinii din autobuz, chiar dacă restul lumii crede că suntem discreți și rezervați. Aici lumea are un stil aparte. Ascuns în simplitate, spontan. Mai fericiți poate.

Acum după gusturi, ochilor mei mari gata mereu s-asculte, au absorbit fel de fel de povești. Bacăul rămâne un oraș superb unde apusul e cel mai frumos și foarte surprinzător din cafeneaua de la etajul 10 al unei bănci care-mi va rămâne mereu întipărit. Mai jos câteva imagini care surprind peisajele descrise.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s