#lifeishardkiddo

Omul din spatele elevului

 

Omul din spatele elevului e un om simplu, muncește, învață, stochează idei și informații. Este receptiv, inteligent, îndemânatic și are o dorință profundă spre a cunoaște mai mult și spre a-și lărgi orizontul cunoașterii. Citește și întreabă, desprinde din fiecare informație câte o eventuală lecție. Se lasă surprins, încă e panicat de tezele lungi ce urmează. Se bucură de colectiv, își formează preferințe după materia ce-l atrage și pasionează mai mult. Își face bilanțuri și planuri pentru aspirațiile sale. Face calcule, se implică în proiecte și mai nou, ține discursuri. E încă speriat la auzul vreunui note mici sau chiar la auzul numelui, numărului de la catalog. Încă crede în ideea că nu notele reflectă inteligența, așa cum nici cantitatea nu reflectă calitatea. Fapt care nu-l împiedică să renunțe. Își face avânt și demonstrează prin exercițiu, consolidare și muncă contrariul. Visează spre ziua în care, îmbracat într-o robă, va ține în mână o diplomă și va fi mai fericit datorită eforturilor sale.

Elevul, simplu în mecanismul lui. Uneori foarte ocupat, extrem de ocupat, foarte rar “liber”. Se împarte în „timp liber” şi “timp ocupat”. În general, nu are timp. Nu vrea să piardă timpul. Foarte mult din viaţa lui se construieşte pe divizarea, programarea şi planificarea acestui “timp”. Când e deprimat, își cumpără ceva frumos și se alină că-i va trece. Mănâncă multă înghețată, vizionează filme, citește cărți de Dostoievscki, Lev Tolstoi, Fitzgerald și chiar Kafka. Sigur pe sine, el crede că lectura o să-i țină mai mult în brațe fericirea și o să-i îmbogățească lexicul. Și poate că într-o zi va salva lumea prin gândurile sale și va ieși din nivelul mediu. Învață să nu se mai complacă în decizii doar pentru că îi e frică că o să greșească. Ține la timp. Al său și-al tuturor. Găsește timp pentru el și nu se sperie de singurătate. Câte-odată e o formă bună de a îl aduce mai aproape de sine.

Elevul sau elevul modern, e cam autist şi singur uneori. Ca să uite asta, îşi îndreaptă privirea către lucruri frumoase, luminoase, flori, animale de casă, peisaje cu munţi, concursuri și activități extrașcolare pentru a-și demonstra că poate. Sau în alte cazuri, se dedică trup şi suflet unor cauze: să se distreze sau să schimbe lumea prin cunoștințe deprinse. Crede în schimbare, iar câte odată e un mic Peter-Pan plin de idei ce se avântă în dorința de mai bine.

Omul din spatele elevului modern când nu e deprimat, e harnic. Îşi pune deadline-uri, îşi dă termene, promite lucruri pe care nu le poate îndeplini şi apoi, cu o râvnă maximă, se pedepseşte că nu şi-a respectat promisiunile, şi intră din nou în semi-depresia aceea. Schimbarea pentru el se simte cel mai tare, nu când majoratul se apropie, ci când examenele îi bat la ușă. Îi e frică să aibe din nou visele de când era mic, ori pentru că sunt șanse să eșueze, ori din simplul motiv că dorințele i s-au schimbat cu anii. Visele i-au rămas undeva prin filtrul minții, dar odată reactualizate, noi aspirații i-au luat locul. Îi place ce face, învață, e ca un storcător de informații și niciodată nu se lasă până nu-și așterne visurile pe hârtie sau face ce face din inerție, comoditate, din dorința de a arăta că poate fi altfel? Acasă nu contează, pentru că deși îsi bea cafeaua ca un om mare, rămâne copilul mic din toate zilele. Se supune complexităților, temei societății în schimbare, își face avânt printre anturaje, adună totul și mai apoi, separă și distinge ce e bun și ce e mai puțin bun pentru el. Când apare vreo notă, e “panică”. Când nu e panică, şi dispare pericolul, simte o bucurie şi e recunoscător rezultatelor sale. Elevul este învăţat să reacţioneze emoţional la cifre. Încă de mic, se bucură dacă vede “10” şi îl apucă o durere incontestabilă de stomac dacă vede “4”. Aşa începe totul, lent şi cu picătură. După ce în clasa întâi învăţă să facă legătură între cifra 4 şi emoţia negativă, va fi mult mai uşor peste ani să reacţioneze emoţional pozitiv când probabil eforturile nu-i vor fi apreciate destul. Elevul îşi împarte timpul şi crede cu religiozitate în ceas. De la 8 la 14 merg la școală, de la 14 la 18 fac asta, apoi de la 18 la 22 asta. Face promisuni Divinității și își caută rostul. E un rezervor al cunoașterii.

Omul din spatele elevului e un om simplu, care la vârsta încă fragedă se simte puțin cam confuz, își caută locul, aleargă să umple multe căsuţe, eficient, aşa cum şi le-a stabilit, şi apoi cade mândru după ce le-a bifat pe toate. Dacă a bifat căsuţele e bine. Dacă nu le-a bifat, e panică. Omul acesta e ca o coajă care se poate desprinde, în spatele lui poate să mai fie ceva, altceva, ceva mai bogat şi de un million de ori mai semnificativ, ceva nou. La 17 ani se va zbate pentru adevăr și dreptate, se va contrazice, va vorbi prea mult și va spune că așa este el, în natura sa.Dar cine știe, dacă ar fi învățat mai repede, dacă ar fi deschis ochii și n-ar mai fi privit atât spre lună, ar fi aflat că noi ca oameni, tot ce avem e timp și oricât ar fi, tot nu e îndeajuns de mult. Reține că lumea este a ta atâta timp cât o vrei, cât o ceri. Cea mai mare prostie e să ai un dar și să nu-l folosești.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s