#lifeishardkiddo

Lost

Dacă ai ajuns pe aici, dă play la Jarryd James – Regardless și începe să empatizezi cu melodia.

Uite, ia cheile de pe masă și inima mea dintr-un sertar, promit să închid ușa și să plec tăcut. În marea risipire, cuvintele ne-au tăcut. Au stagnat. Ne privim de la distanța. A fost un timp când libertatea îmi făcea semn cu mâna pe după ușă, aruncându-mă în necunoscut doar să nu rămân singură cu mine. Suntem prea puternici pentru a trezi un sentiment și prea mici pentru a-l putea menține, mi-am spus. Iubim nulități. Strângem în pumni complexe. Îi iubim pe cei care nu se încumetă să traiască dragostea. Apoi rămânem cu ochii țintiți în tavan visând la mai bine. Și culmea, găsim justificări pentru orice, tragem de un fir de ață continuu, de dragul cuiva. Irosim iubiri mari pe oameni mici. Ne detașăm încet de realitate, găsind o iubire utopica, doar pentru a supraviețui realității. Iar realitatea e simplă. Cineva va iubi. Cineva va trăda. Cineva nu va ști ce simte. Cineva va fi prea gol.

Uneori prea mare e detașarea de realitate, de sentimentul de ,,doi” .  Să nu te apropii prea mult, căci e posibil să nu-ți mai dau drumul. Încă nu mă pot rupe din tot și încă empatizez cu tine. Prin fiecare gând și gest. Ne vedem mâine, te fac din nou sa râzi. Zâmbești din colțul gurii. Tu-ți pui un val pe ochi și ziduri pe inimă. Încât să nu vezi. Plâng și-mi fac elan încă c-o să fie bine. Problema este ca la fel ca la început, mă vei găsi la fel de minunată. Poți să construiești mii de poduri, să-ți pui lacăt pe cuvinte și simțuri. Fără efect. Te voi marca la fel de plăcut și totuși dureros.

Ce-o sa fie? În tot eșalonul de planuri, percepții se îmbină încrederea asta multă pe care simt c-o s-o pierd. Îmi alunecă parcă printre degete. Te vei opri atunci când într-un colț vei zări o alta ea (speram eu, nu atât de rapid), probabil nu îndeajuns de frumoasă sufletește încât să te bucure atât de mult, cu glumele proaste mereu la ea, cu toanele tolerabile încât, chiar și asa, mă vei regăsi. Ai să începi dintr-o dată să schimbi lucruri. La tine, în jur, pe lângă și poate chiar și-n suflet. Tricoul ăla alb, cutia de lângă pat, pe mine încercând să mă rupi de tine. Ea nu se va mai bucura atât de mult și lucrurile simple n-o s-o mai atragă pe principiul că-i prea coaptă pentru încărcătura mică și ieftină. Nici bujorii n-o să-i fie pe plac și zâmbetul ce te îndemna la bucurie nu-și va mai găsi locul în sufletul tău.

N-o să mai fie copilul-adult din toate zilele, n-o să-ți mai toarne cuvinte pe hârtie, n-o să-i mai placă cafeaua tare și tu vei pierde gustul zilelor din suflet.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s